Abonare la newsletter

* indicates required

Legenda numelor localităţilor din zonă

Se spune că în zonă a existat un cioban bogat care stăpânea ţinuturile deluroase de la poalele Builei. Acesta avea 4 fii pe numele lor Costea, Bărbat, Dobre si Bodea, cărora le-a împărţit moşia. Aceştia au întemeiat satele: Costeşti pe Valea Costeşti, Bărbăteşti şi Bodeşti pe Valea Otăsăului şi Dobriceni pe Valea Dobricenilor.

Legenda întemeierii Mănăstirii Arnota

Se spune că înainte de a deveni domnitor al Ţării Româneşti, Matei Basarab a scăpat de urmărirea unei cete de turci schimbând veşmintele cu un arnăut de-al său, de unde numele locului Arnota (muntele şi mănăstirea) şi ascunzându-se într-o mlaştină pe locul căreia a construit o mănăstire când a fost înscăunat domn, locul unde îşi şi află locul de veci domnitorul, alături de tatăl său.

Legenda Schitului Pahomie şi a lui Sava Haiducul

Pahomie numele de călugăr al marelui ban Barbu Craiovescu, ctitorul Mănăstirii Bistriţa, în anii 1519-1520, zideşte şi Schitul Pahomie, în amintirea faptului că la Izvorul Frumos, în pustietatea Masivului Buila, în drumul pe care-l căuta prin pădure ca să ajungă la Sibiu, spre a scăpa de urgia lui Mihnea cel Rău, îşi găseşte salvarea vieţii sale şi a celor care îl însoţeau în pribegie. Printre prietenii săi se afla căpitanul de oaste Sava, devenit Sava Haiducul, pentru faptul că, zăbovind stăpânul său de mai multă vreme aici, deseori a făcut incursiuni prin localităţile învecinate, pentru a face rost de hrană.

Legenda Schitului Pătrunsa

Schitul are hramul „Cuvioasa Paraschiva”, de la numele mamei episcopului Climent. Acest schit a fost construit în 1740 de către Episcopul Climent al Râmnicului, în amintirea faptului că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turceşti, adăpostindu-se la poalele Muntelui Buila, unde a fost “pătrunsă de durerile facerii” în locul numit astăzi Pătrunsa.

Fiecare angajat poate decide dacă 3,5% din impozitul datorat statului din salarii sau din venituri extrasalariale poate fi lăsat statului sau poate fi direcționat către o organizație nonprofit.

afla mai multe

 
Rezultate sondaj ianuarie 2024

Vezi toate noutatile